Campanie de ajutor pentru copiii din Rezina

de Nicov Eugen

Clubul de fotbal Dacia Chişinău continuă faptele măreţe. Dacă la fotbal se zbate pentru locul al doilea, la acţiuni de susţinere a copiilor este cu siguranţă pe prima poziţie.

După ce an de an, la sărbătorile de crăciun sau pascale, a ajutat copii de la mai multe grădiniţe, sau au organizat turnee de fotbal între administraţia clubului, antrenori, jucători, fani, unde au adunat mijloace financiare pentru a ajuta alţi copii, acum, Dacia a organizat un turneu la Rezina, unde împreună cu partenerul său, o companie farmaceutică, a adunat pe cei mai buni jucători ai clubului, fotbalişti de la prima, a doua echipă, staff-ul tehnic, dar şi cel administrativ, care s-au lăsat provocaţi de peste 250 de copii cu dizabilităţi mintale de la Rezina.

Participanţii au fost împărţiţi în patru echipe, iar învingători au devenit, desigur, copiii de la cele două centre de plasament, care au primit cadouri de la fotbaliştii Daciei, echipamente sportive şi elemente din atributica „lupilor galbeni!”.
Imagine

Reclame