Confuz…

de Nicov Eugen

2388_homepage

E lună plină,
Inconștient și fără de lumină , mă întreb:
Unde-s oare visele,
Care mi-au deschis culisele?
Unde-s amintirile,
Care mi-au umplut hârtiile?
Și unde-i oare dragostea,
Ce-n inimă-mi zăcea?

Sunt întrebări retorice,
Înecate în dileme,
Și doar prin gânduri rapsodice
Se mai regăsesc în poeme…

Sunt întrebări extreme,
În care risc să mai iubesc,
Și doar prin gânduri supreme
Mi-ar da viață – s-o trăiesc…
E lună plină,
Conștient și plin de lumină , îmi răspund:
Visele trăiesc,
Dacă mă lăsați să mai iubesc!
Amintirile revin,
Într-un joc de dor sublim !
Iar dragostea rămâne,
Și ieri , și azi și-n ziua cea de mâine!

Iar tu prietene –
Ordon să mai iubești!
Fără de legi și fără norme,
Iubirea-i dată s-o găsești,
În suflet însă , e enormă…

Reclame