Mi-e dor să zbor
Spre lumea cea de doi,
În care tu şi eu, uşor,
Înşirat-am pe foi
Melodii din pluş.
Ah..Superbe note muzicale,
A căror cuvinte-n petale,
Pe suflet ți le-am pus…
Auzi? Auzi cum îmi dansează inima?
E dansul celor doi suspecți
Ce-au dat în judecată ura
Şi-acum sunt urmăriți într-una
De-o dragoste în epoleţi…
E cale lungă pân’ la noi,
E greu, şi zile sânt puține.
Dar voi veni , veni-voi eu la tine
Cu trenul de apoi…
Îți dăruiesc, femeie, flori de mart,
Şi cerul ți-l întind în palme.
Şi-acum îți cânt îngenunchiat,
Cuvinte dulci şi versuri calde…
Ador făptura ta, femeie,
C-ai fi tu mamă, soră sau iubită,
Ador să-ți dăruiesc scânteie,
Ce-a ars din dragoste finită…
Ador şi ochii tăi, cu drag,
Căci des sunt scuturați în lacrimi,
Şi mii de flori eu ți-aş aduce-n prag,
Ca să îi ştergi cu dor… Să treacă…
Ador şi sufletul din tine,
De-ai fi şi zeul pe pământ !!!
Să nu ne laşi , că ştii prea bine,
Barbatul fără tine e – mormânt…
Îți mulțumesc, femeie, pentru viață,
Şi pentru dragostea-ți curată.
Şi pentru inima-ți cerească,
Îngenunchez, femeie, încă o dată…
Sărut mâna viață,
Sunt „nimeni” care-ți scrie disperat:
„De ce mi-ai ars acea speranță,
Pictată-n sânge fiert şi-ndurerat?
De ce mi-ai pus la poale flori?
Căci negre sunt şi două numai.
Şi au miros funebru, mor?
Mă laşi să zac de dor acuma?
De ce-mi omori iubirea?
De ce-mi scrâşneşti din dinţi şi taci?
Mă laşi cu amintirea…?
Sau poate nu ştii ce să faci?
Eu ştiu, şi ştiu prea bine însă,
Dar tu-mi pui pietre-n cale, zău,
Te rog, aprinde-mi ceara stinsă,
De nu, mă fac în iad un zeu…
De ce mi-ai fost duşman mereu?
De ce-ai tăcut? Răspunde-mi?!
Oare ți-am zidit vre-un rău?
Arată-mi-l, ascuns e unde?!!!
Sunt înfrățit cu moartea .
Mi-a dat aseară recipisă.
Să plec cu ea foarte departe.
Acolo uşa-mi e deschisă…”
Bună ziua, am nevoie de un om al legii. Aici e str. Durerii? […] Aham, vreau să scriu o plângere. […?] Da, caut dreptatea, am fost bătut de dragoste. Am pus pariu adineaori că nu mai iubesc, dar am pierdut pariul. Din păcate nu am avut surse din care aş fi putut sa-mi reziliez datoria. Ştiți cum e in zilele noastre, foarte multi au astfel de datorii. […?] Cauza e „Ea”. […?] Da, o iubesc. […?] Da, sunt sigur. […?] Cum m-a batut? […] Deci, era o zi de iarna, căzură printre primii fulgi. Apropo, dimineața parcă simțeam că ceva se va întâmpla. Acei fulgi cristalizați cădeau foarte lin, se aşterneau pe pămãnt şi îşi scriau în amalgam: „Iubire”. Aşa că, spre seară , când am vazut-o, am orbit. În seara aia ne-am simțit ca doi copii. Zâmbetul ei îmi hrănea venele… Dar ochii, de-ați şti Doamne câtă căldură îmi aducea la acei -5 cât era. Avea mânuțe dulci, şi sufletul stăpân. Părul ei catifelat avea miros de ciocolată neagră, deşi are părul alb mătăsos… Şi atunci mi s-au deschis ochii, mă îndrăgostisem … Frumos… Eram calm, credeam că e un simplu vis, dar nu, a venit brusc o lovitura exact în inimă… Apoi a doua, dragostea lovea fără milă, curgea un sânge neclar, îl vedeam doar eu, straniu. Mă scuzaț, dar asta mă va defavoriza în instanță da? […] Nu voi avea dovezi?, În fine. Dragostea era nemiloasă şi durerea era deja insuportabilă, dar m-am rupt, şi am ajuns acasă. În noaptea aia am şi visat-o. I-am visat făptura dulce sub clar de lună şi joc stelar. Dansa, zâmbea, dar mereu era insoțită de un cuvânt – „Iartă-mă”… Am început să o iubesc din ce în ce mai tare…
A trecut o vreme destul de bună. Dacă pe atunci dragostea îmi dădea palme, am ajuns să-mi dea şi picioare. […???] Da !!! Priviți, mi-am adus şi fişa de la medicul Sufletist. […?] Cum ce medic ? Pai are un spital în numele lui. Acolo îşi duc tratamentul mulți oameni singuri. Apropo, paradoxal sau nu, dar toți se plâng de aşa numita „Dragoste”. Se pare că e periculoa… […?] Poftim ? […?] Da sigur, imediat:
” Plângere. Rog, organele de drept, situate pe str.Durerii, să-mi apere sufletul ce-mi este afectat de aşa numita Dragoste. Având în vedere art.20 alin.17, mi-au fost încălcate drepturile de a mă iubi „Ea”. Cer să nu-i fie atins sufletul „Ei”. O iubesc prea mult. Subsemnatul, Nicov Eugeniu, situat în lumea Pasiunii, Str.Amorului.”
[…] Perfect !!! Ne auzim în instanță. Vă mulțumesc. La reved… […?] Da, ăsta e numele ei, dumneavoastră de unde ştiţi? […] Sunteţi siguri? Are depuse plângeri la dumneavoastră? Păi ştiu că suferă şi „Ea”, e adevărat că nu e din aceeaşi cauză, însă… […] Credeți că asta o va ajuta în instanță? […] Să aştept? […] Cât? Hey , unde plecati? Hey , de ce-mi rupeți plângerea? Încetați dracului!!!
[…!!!]
Instanța e viața? Şi e condusă de dragoste…? Cum adică?
Ai suflet în bucăți de puzzle,
E complicat dar sper…
Precum luna de după amiază
Lipind stele sus pe cer.
Ai zâmbet asemeni unui pom.
Înflorind , răsare viață…
Eu însă , un simplu domn,
Cerşind din tine…o speranță.
Ai chip scăldat în flori de mai,
Cu lacrimi prea uscate ,
Aş vrea să-nec sărutul numai
Dar , prea adînc … eşti prea departe…
Ai inimă zidită din credință ,
Dar zbuciumată pare…
A mea însă , e din suferință,
Crescut-ai aripi , ca să zboare.
Iar eu , am doar un singur gând –
Când vine ziua cea de mâine,
Să îți zâmbesc , dar tot mințind,
Căci nici nu ştii ce port în mine.
Suntem amici…prea falşi , cu greu,
Iar măştile , se vor rupe-n mii
Şi-mi va părea atât de rău ,
Căci ce vreau eu…tu nu vei şti…
E trist , ard frunze înşirate
Pe-un câmp uitat demult de lume.
Un câmp cu cruci parcă pictate
În culori de toamnă, sumbre.
Miros de arme cu gust de sânge pe pământ
A fost război, demult, aici.
Lângă un nuc, o bătrânică şi-un mormânt
Cu sufletu-i crăpat în cicatrici…
Îngenuncheată, ţine casca lui în mână ,
Şi plânge zgomotos în poala ei,
căci ea, i-a fost inimii stăpână,
Dar el e mort, luat de zei.
Îşi pune lin mânuţa-n buzunar
Şi scoate parcă o scrisoare,
Cred că-i ultimul lui dar,
Însă, trist se pare.
Îşi şterge ochii lăcrimaţi
Şi trage lin o ultimă suflare:
„E război iubito,şi suntem înarmaţi,
Intrăm în luptă, nu mai e scăpare!!!
Trec mii de glonte peste noi
Suntem de-a binelea-ngroziţi,
Zac trupuri negre, scăldate-n ploi,
Şi de Dumnezeu păziţi.
Suntem aici de doua zile
Şi pierdem suflete-n ruine,
Dar mă păzeşte o amintire,
Ai tăi ochi dulci, privind spre mine…
Îţi aminteşti de ziua în care
Noi ne-am cunoscut?
Ţi-am dăruit atunci o floare,
Iar tu un prim sărut…
Ohh, şi ce sărut a fost,
Câte emoţii au mocnit,
Şi cât de fericit am fost
Când m-am îndrăgostit…
Şi ştii iubito?
Eu voi veni curând acasă,
Şi vom creşte cinci copii
Vom înălţa o nouă casă
Şi până-n veci ne vom iubi!!!
Iar dac-o fi să mor acum,
Să ştii că nu voi fi departe.
Aş vrea ceva să îţi mai spun,
Dar duşmanul…e aproape…”
Aste-au fost ultimile gânduri
Scrise-n chinuri de durere,
Şi pe scrisoare , printre rânduri –
O pată-n sânge şi…tăcere.
Şi nu-i regret, şi ură nu-i
A fost erou al naţiunii
Dar cui să-i plângă-n umăr, cui?
E singură săraca…a nimănui.
Pe chip e lacrimă prea deasă,
Dar cui îi pasă, cui?
C-a fost eroului mireasă
Acum însă…a nimănui…
Era primăvară, atunci când lalelele abia își împing suflări de viață. Eu, visător, cu capul în nori, mă îmbolnăvisem.Mă îmbolnăvisem de o boală neclară,nu știu,mulți spuneau că e o boală tratabilă dar cu ajutorul unui doctor.Și am și apelat la doctor, era 4 aprilie spre 5 , miez de noapte. Ea mi-a ascultat poftele și în următoarea zi mi-a și dat pastile.Momente de neuitat,parcă și acum îmi amintesc, 5 aprilie, cam ora 22, după o zi de muncă asiduă,doctorița îmi dăduse prima pastilă , defapt eu am cerut-o primul. După aia , s-a pornit un amalgam de pastile, veneau automat , una după alta, paradoxal, aceste pastile nu făceau decât să mă îmbolnăvesc mai tare. Durerile nu le simțeam, poate pentru că doctorița îmi dăduse alte pastile? Nu știu,însă eram fericit…
Spitalul în care ne aflam noi era straniu, împrejur nu erau paturi ci bănci verzui de lemn , stativele pentru picurători semănau foarte mult cu felinarele , ba chiar luminau , era seară. În loc de pacienți erau simpli oameni, nu prea îmi dădeam seama care o fi rostul lor în acest spital, dar înțelegeam cu timpul. Fiecare din ei aveau doctorii lor. Peste tot erau câte doi – un pacient și doctorul său, savurând din pastile. În spital era o atmosferă de neuitat, și iarăși paradoxal, nu? De obicei în spitale e atmosferă stresantă, acolo ba. E unicul spital la care mă pot duce zilnic, dar numai cu doctorul meu, de altfel nu se simte atmosfera, e total inversă. Atunci, în spital am stat aproximativ o oră. Ne așezasem pe una din bănci, ea îmi oferise cea mai lungă doză de calmante , așa , ca pentru noapte. Aceste calmante m-au dus în destăinuiri, nu sesizam de ce, dar, în fine, boala își făcea efectul. Dopă o oră de destăinuiri, am decis să o petrec și așa și s-a întâmplat. După ce plecase, întorcându-mă acasă, eram cofuz. Nu înțelegeam , de ce sunt atât de fericit de boală. Și așa câteva zile la rând.
Dar până aici a fost. Boala își schimba simptomele. Doctorița nu venise la spital…A plecat. Într-o zi mi-a spus că nu mai poate face nimic. Și aici , boala a îneput să crească.
Sunt exact 2 luni de atunci, boala încă mai bântuie în venele mele. Aflasem că doctorița are un alt pacient. Iar eu am fost uitat, abandonat aș spune. Am dureri mari. Situația mea mă ducea spre sfârșit. Dar… Oameni buni!!! Din câte știu, doctorii , de regulă, nu-și lasă pacienții în abandon, a schimbat oare legile ? Păcat , pentru că am dureri enorme.
Eu sper să-mi mai răspundă când îi bat la ușă, căci mereu nu e la post. Apropo, doctorița are ochi căprui, îmi apare zilnic în vis. E cu părul inelat , mereu pe spate, halatul alb și curat , exact ca suflețelul ei, dar, în zadar…Sunt bolnav și nu mai am puteri…Boala ce mă sfâșie se numește…ăăă…Stați să caut cartela medicală… deci… hmmm…aha , deci se numeș…STOP!!! ,,Traumatism cardio-emotiv, simptome de iubire, afectată zona sufletului. Pentru evitarea bolii se recomandă speranțe. Evitarea imediată a amintirilor proaste. Risc de singurătate !!!” . Doamne , și pe verso : ”Am alt pacient. Iartă-mă. Ai grijă de tine ! Adio”…
Din sute de emoții spulberate infantil,
Și mii de îngeri ce tot mai zac plângand,
Îmi amintesc acele lacrimi de copil
Pe care le scurgeam , îndrăgostit fiind.
Mi-e dor , și te mai am în gânduri,
Tot mai iubesc , și tu să știi
Că viața-mi curge printre rânduri
Și fericit nu voi mai fi.
Tu dragoste sper să mă auzi,
Căci ai plecat fără să-mi spui.
Să-mi spui măcar „adio” , să mă acuzi!!!
Că sunt , cum sunt…al nimănui.
Să știi că tot ce-a fost , rămâne,
Și dreapta ceasului nu va mai fi vreodată,
În stânga însă, speranțe pline
Ce tot mai dor , și-mi fac doar pată.
Să știi că pata-i cancer de iubire
Ce tot crește efemer,
Și leacul se găsește-n pătimire,
Tu ai plecat, dar eu mai sper.
Să știi că sunt un antitot
Din clipa-n care m-ai lăsat,
Zadarnic caut antidot,
Nu pot să-ntorc ce ai uitat.
Să știi că visul meu e să te-ntorci.
E scris cu sânge , clar , pe suflet :
”Va reveni , tu speră , știu că poți …
Cu drag , sunt gândul tău pătat de cuget”.
Și știi , să uit nu e ușor…
Film , în care tu, o eroină.
Iar eu , un simplu privitor
Demult uitat ,pe-un ultim loc ce mă alină.
Un ultim loc pătimitor ,
Pe primul însă-i fericire,
Căci stă pripit alt privitor
Cu care împarți acum iubire.
Tu , viață , nu vezi? Mă omori !!!
Sunt gol , am fost și voi mai fi.
Și jur că dacă o să mor
Ploaia mea de lacrimi nu se va opri.
Te rog viață , te implor!
Nu o lăsa să plece.
Acordă-mi ultim ajutor
Și nu-mi va fi atât de rece.
Te rog să o întorci în acea zi de-april,
Zi în care inima a început să tacă,
Tăcea ca un nou născut copil
Și nu știa ce să mai facă.
Sărutul ei , mi-l amintesc și azi,
În care nu aveam suflare.
Iar ochii … tăcere sau extaz ?
Amintiri…trecute-n nepăsare.
Sunt orb și nu-ți aud privirea,
Și tot te simt , dar tu ?
Mi-ai sugrumat și fericirea !
Și ai plecat , fără răspuns , nici da , nici nu…
Bolnav și zac,
Sunt obosit căci n-am putut.
Dar am puteri și tac.
Cu drag , al tău …trecut.
fountain pen writing on paper
Obscur trăiesc din amintiri
În care tot mai zac speranțe,
Te mai iubesc , dar din priviri,
Discret mi-o zic : ”inimii condoleanțe„
Am cruci legate-n chin dumnezeiesc
Și-n lacrimi arse cu durere,
Și nu mă lasă să trăiesc
Acele timpuri efemere.
Timpuri scurse-n suferințe,
Și-n dor cumplit de-a ta făptură,
Firea-mi zace-n neputință,
Iar dragostea?… Falset…e o pictură
Dar, totuși te mai simt aproape,
Te-ai imprimat pe suflet , zău.
Și de-aș avea măcar o noapte
Să-ți pot zâmbi, să fiu al tău…
Să-ți pot privi și eu acolo,
Căci des mai plânge el săracul,
Dar ai plecat… și cânt doar solo…
În locul meu o face altul…
Și-acum cât dragostea-i amară
Pe foi întind dureri…cu brio.
Îi sunt străin și mă omoară,
Îți las scrisoare…de adio :
”Bolnav de tine și fără de scăpare
Iubesc,dar,iubit nu am mai fost.
Cu inima-mi grăbită și fără alinare
Post mortem , nu mai are rost”
Și dacă îngeri bat la ușa vieții,
Și în inimă ard sute de făclii,
Să nu-mi uiți plângând pereții,
Te rog , iubire , să mai vii.
Și dacă ploaia mă va arde-n foc,
Și soarele-și va face gheață mii,
Să nu-mi pui amintirile la loc,
Te rog , iubire , să mai fii.
Și dacă viața-mi va fi jucată-n scene,
Și moartea o va regiza ,
Tu să nu-mi otrăvești sângele din vene,
Te rog , iubire , s-aplauzi nu uita.
Și dacă poza ta din suflet își va face ramă,
Și inimile noastre se vor mai iubi,
Tu să nu le faci vreo rană,
Te rog , iubire , nu mă părăsi.
Te rog să nu mă uiți nicând,
Te rog să nu-mi lași dragostea să piară,
Te rog să mă mai porți în gând
Căci inima îmi e amară.
Te rog prea multe din păcate,
Și acum că ești cu el de mână
Fericirea-mi suspină înecată,
Dar poezia va rămâne…
Îmi e amar și totodată dulce,
Căci risc să pleci fără să-mi spui ,
Și dacă ar fi să-mi fie moartea cruce
Voi fi din nou, al nimănui.
Astăzi stau cu ea de mână,
E tot mireasă , dar rochia e întunecată,
De azi , a inimii stăpână
Căci mă însor , dar pe lumea cealaltă…
Acum 5 luni , îmi apăruse un val de durere , după întâmplările din Franța. Și durerile urmau scrise pe hârtie. Mai apoi , bunul meu coleg,prieten,Capbatut Ion , mi-a propus un scenariu…Păruse ceva interesant. Alături de o echipă puternică scenariul a avut loc.
Sincere mulțumiri pentru: Nicu Capbatut , Capbatut Ion , Alisa Capbatut ,Victor Ţîganciuc ,Dumitru Cecan , Struna Vasile , Bronislava Neagu
Vizionare plăcută !!!
Viață, insist să mă asculți !!!,
Unde pleci așa grăbită?
De ce te faci că nu m-auzi?
Nu vezi că timpul e risipă?
Ce te face să mă lași ?
Și să-mi uiți sufletul să zacă?
Oare n-am făcut eu acei pași
Să trec peste și să tacă?
Da, iubesc , și ai dreptate,
Și-mi cântă dorul după ea.
Aș vrea să fiu eternitate,
Să-i dau tot timpul și să-l ia.
Și dac-ar fi să pier chiar mâine,
Te rog viață s-o ții sub aripi!!!
Eu voi fi acolo-n ceruri pline,
Ori poate jos , arzând cu nepăsare…
Dar dac-ar fi să mor ,
O las pe seama ta,
Acolo sus o voi privi cu dor,
Tu viață , nu mă uita…
Da , viață știu că doare !
Amaru-mi umple sufletul cu foc,
Fără lumină dragostea dispare
Și moartea mă va invita la joc…
E lună plină,
Inconștient și fără de lumină , mă întreb:
Unde-s oare visele,
Care mi-au deschis culisele?
Unde-s amintirile,
Care mi-au umplut hârtiile?
Și unde-i oare dragostea,
Ce-n inimă-mi zăcea?
Sunt întrebări retorice,
Înecate în dileme,
Și doar prin gânduri rapsodice
Se mai regăsesc în poeme…
Sunt întrebări extreme,
În care risc să mai iubesc,
Și doar prin gânduri supreme
Mi-ar da viață – s-o trăiesc…
E lună plină,
Conștient și plin de lumină , îmi răspund:
Visele trăiesc,
Dacă mă lăsați să mai iubesc!
Amintirile revin,
Într-un joc de dor sublim !
Iar dragostea rămâne,
Și ieri , și azi și-n ziua cea de mâine!
Iar tu prietene –
Ordon să mai iubești!
Fără de legi și fără norme,
Iubirea-i dată s-o găsești,
În suflet însă , e enormă…
Și iarăși noapte ,
Aprind țigara amar
Și trag meschin în mine,
Scot poza ta din buzunar
Și tac – aminitiri străine…
Și iarăși noapte ,
Țigara încet se stinge
Zacând de dor , și suferință
Cu lacrimi reci de sânge
Prin fum ,îți văd, chipul tău în neființă…
Și prin cadența inimii
Îți cânt în sufletul plăpând ,
„Te port în minte , tu să știi
Și nu-mi lăsa sufletul plângând…”
„Am obosit” , „Nu mai pot” , „Mi-e greu” , „Vreau să plec undeva unde nu mă va găsi nimeni” , „Mă urăsc / te urăsc ” ,etc.
Astea sunt cuvintele , pe care le aud zilnic în stradă , academie , câteodată și acasă , rutieră , autobus , troleu și peste tot. Sunt niște fraze ipocrite care atingîndu-ți timpanul , îți vibrează fiecare moleculă a creierului. Păcat , posibil cauza acestor fraze săturabile este situația politico-economico-socială a Republicii Moldova. Recunosc, situația e enervantă , însă , eu cu politica nu o mai duc, și mă simt atât de liber… Ok , o altă cauză ar fi limbajul pe care îl comunicăm în stradă,un limbaj creat doar de noi „maldavenii” – „Limba maldarusa”. Cum să vă spun , limba-i tare „ciotkaia” da` eu „licino” încerc să nu o folosesc. De aici și încep diferite fraze și întrebări retorice al fiecărui om în conștiința sa , drept vorbind de moldoveni sigur. Fiecare este deranjat cu „Govori po ruski ” , „Vorbește te rog în limba de stat” – dar și aici uneori o dau în bară , unii spun că limba de stat e moldovenească alții română – ca și mine .
După părerea mea moldovenii sunt așa învățați , mentalitatea comunistă astfel a dozat pe creierul moldav. Moldoveni treziți-vă , săracii japonezi și alte minorități și insulițe care sunt zilnic bătute de cutremure și țunami , niciodată nu i-am văzut să se plângă în direct „Сî la varî n-am sî am patlajeli” . MÂINILE SUS !!!
Aceste cauze sunt personal al moldovenilor , dar per general lumea are sute de probleme la care soluțiile sunt simple , ei pur și simplu dau mâinile jos. Din cauza certurilor de familie , situații politice , depresii , șomaj , pierderea omenască , sănătate , și multe altele, lumea o ia razna și consecințele uneori sunt dramatice. MÂINILE SUS !!!
Tema DRAGOSTEA , e ceva aparte. Acastă tema e infinită , certurile , conflictele și dramele au un rol grandios în istoria dragostei. Cuplurile sunt deseori copleșite de lacrimi , durere , scandaluri , certuri , uneori…moarte. Sinuciderile din cauza dragostei , cuvintele de „Nu mai pot” , „Vreau să mor” etc , sunt niște fraze parazitare care intrând în sufletul omului îl doboară în pământ și uită de el, și cine-și poartă vina ? NIMENI. Sinuciderea este un semn al depresiei , lipsei de imaginație lăuntrică , lipsa de respect și romantism amoros sufletesc . Personal îndemn cât cititorilor , cât și lumii întregi , lăsați niorcăiala , MÂINILE SUS !!! Trăiți așa cum știți că ve-ți fi fericiți , pentru că fericirea este un lucru pe care îl poți stăpâni!
Lume, soro lume , avem atât de puțin de trăit pe lumea asta , părinții ne-au dat viața să o trăim , fiecare clipă pirdută nu o întorci , timpul trece și trece , dar noi tot încet scârbiți, agale pășim în van. MÂINILE SUS și zâmbetul pe buze !!!
Acest post mi-a atins creația printr-un simplu clipuleț , foarte interesant , o melodie autohtonă , din păcate , și nu știu de ce nu e savurată de tineri.
O piesă care merită ascultată și băgată la creieraș. Clipulețul prezentat de echipa GLAM GIRLS alături de Lidia Isac sub denumirea „Mâinile sus”.
Clipulețul îndeamnă lumea la ceva mai bun , la dragoste și pace . Remarc foarte mult pozitivitatea acestui clipuleț , animația joacă un rol foarte important în psihologia omului întrucât emoțiile negative dispar.
Vizionare și o audiență plăcută
Atunci când fierbe sufletul în foc
De dor , amar cumplit ,
Totul pare a fi un joc
Ce sfârșește-n infinit…
Atunci când luna îmi va fi aproape
Și soarele-mi va dispărea,
Îți voi simți privirea de departe
Să pot gusta și eu din ea…
Privirea cea din nesfârșit
Cu cumpăna-i umilă,
Lovindu-mi sufletul pustiit
Cu glontele însângerat fără de milă…
Și-n sufletul rănit de mai apoi
Zăcând cumplit de a sa durere,
Declară inimii război
Luptând din greu , dar în tăcere…
Hey lume ,
Mă auziţi?
Am inima în cicatrici
Căci e război , iar noi , răniți.
Hey lume, pământu-i în ruine ,
Unde am ajuns?
Sa ne fie luată pâinea
În care glontele-a pătruns .
E război în viaţa mea pripită,
Şi unde-i pacea? N-o găsesc.
Şi liniștea îmi e tîrîtă
Într-un joc de bani prostesc.
Şi cine oare mă ascultaă?
Şi cui să mă descătuşesc ?
Căci lumea acum e surdo-mută
Şi doar la bani se mai gândesc .
Hey,voi,spălați în sânge omenesc ,
ScăldAţi în bani robiţi de lume,
Mie silă să vă mai privesc ,
Ne-ați luat şi pacea fără nume.
Si cine oare ne-o va întoarce?
Pe mama, ce a fost furată…
Numele-i fiind „pacea”
Cum a fost cândva odată .
Mă adresez la voi, tiranii,
Căci inima vă e de piatră,
Nu Cumpărați nici cu toți banii
Pacea,ce a fost deja uitată .
Mi-e dor de tine Pace,
Sunt obosit să te aştept ,
Întoarce-te , căci lumea zace !!!
Şi ard făclii la noi în piept
Te rog să vii ,nu ne uita
Se pierd suflete-n ruine
Căci ne vor lua şi dragostea
Şi ziua cea de mâine.
Iar tu ,om drag ,ascultă-mă,
Vă strig din Basarabia uitată –
„Nu-ţi lăsa Dușmanul fără urmă,
Pacea,tot el cu sânge a furat-o…”
Bună Bărbosule , ce mai faci? De 19 ani tot taci , dă-mi un semn bătrâne , răspunde-mi. Sper să fie ultima scrisoare , pentru că de 19 ani tot nu mi-ai mai răspuns. Nu ştiu , cred că am fost rău , ştii mai bine…
Uite , anul ăsta aş vrea altceva , e foarte important… Și dacă totuși citești , ajută-mă să gust și eu din fericire. Anul ăsta , de Crăciun, îmi doresc un singur lucru , să pot simți prezența ei alături de mine. E cel mai important pentru mine , ajută-mă… Anii trecuți , te-am rugat să-mi aduci și mie măcar un brad micuț , să simt și eu cum e , că nu mai țin minte… De fapt , ce folos din brad , dacă nu are cine să-l împodobească , ce folos din brad când nu ai pe cineva alături ca să-l admiri.
Bine , lăsăm bradul , te-am rugat sa mi-l întorci înapoi pe… știi despre cine vorbesc , îi simt lipsa și mi-e dor , dacă îl vezi pe undeva spune-i că îl aștept. Poate există ieșire de acolo , și dacă nu , spune-i să mă aștepte.
Acum însă , îmi doresc ca în seara magică de Crăciun să o revăd…măcar din zeci de metri , aș vrea să-i mângâi fruntea fină , să-i spun ce n-am mai spus nimănui , aș vrea să pot zbura cu ea în cerul plin de fulgi și aterizând să o sărut și fluturii din stomac să se liniștească simțindu-i trupul . Mi-aș dori ca în seara de Crăciun să o pot îmbrățișa , să-mi fie cald întrucât la -20 să mă topesc în sufletul ei . Aș vrea să-i spun ce simt și să-i pot vedea o lacrimă de fericire . Și dacă am să reușesc să o fac fericită , să pot da foc focului și să înec apa , să înalț cerul și să cobor pământul , să pot lumina lumina și întuneca întunericul . Împreună să simțim cum e la gust iubirea , cum e râsul și plânsul , dansul și muzica … Vreau !!!!
Sper să mă-nțelegi Moșule , o plac , posibil o iubesc… Alături de ea inima îmi îngheață-n foc și sufletul arde în flăcările de apă. Chipul ei…ochii , gura , trupul ei , mă omoară… Dar știu că nu e posibil , însă… Taică-miu mi-a spus cândva , imposibilul e posibil , important e să cred… Uite , vreau să cred în minuni , Crăciunul e o minune nu ? Deci … minunile pot deveni oricând realitate . Eu mai cred în minuni , încă mai cred că pot savura aroma privirii ei, și să mai pot gusta din cuvintele ei pe care mi le oferea atunci…
Și totuși , Moșule…. hai să fim sinceri , știu că nu exiști , nu ești adevărat , atunci , explică-mi de ce îți tot scriu scrisori… Ahhh , sunt nebun , am înțeles – am înnebunit !!!! Vezi ce faci bărbosule ? Sau , stai puțin , nu sunt nebun – visez !!! Ba da , uite , aș vrea să mă trezesc acum … Nu pot , sunt panicat … Nu știu ce se întâmplă … Uite , am dat de poza ei, deci , nu sunt nebun , nu visez… Atunci ce e ? Dragoste ?
Pe timpuri , sexul , la mod direct era conceput ca o ruşine sau ca un tabu al societăţii. De ce anume tabu? Fiind că vulgaritatea din mintea cenzorilor a transformat sexul. Pe atunci , sexul şi nuditatea umană erau ofense şi înjurături pasive încălcând strict normele…Greşit !!!
„Nuditatea umană şi sexuală este de fapt reală , naturală , firească şi inocentă” ( Cristian Crisbasan , un fotograf nudist român). Prin operele sale digitale a reuşit să dea viaţă unui nou concept privind ruşinea sexuală.
Ruşinea e un fleac , şi o chestie de spirit greşită. Oare o fi haina un mod de exprimare publică? Nu!!! Nu , pentru că senzualitatea e defapt sexul frumos , şi fiecare partener ajunge în braţele iubitului x sau y , la fel gol. Şi nu e nudism , e însăşi frumosul realităţii. Ficare ne-am născut gol , Adam şi Eva la fel , dar normele şi etichetele îmbracă nuditatea cu un strat gros de haine…
Senzualitatea , după părerea mea e un mijloc de comunicare sexuală cu partenerul. Eu cred în senzualitate ca o artă a trupului frumos uman. De aici revine conceptul fotografului . Trupul unei femei , e o capodoperă , o abuză creieului bărbatului. Un act terorist fluturilor din stomacurile partenerilor lor. Indiferent , blonde , brunete , roşcate , plinuţe , la 40 sau 18 , femeia e o artă ce caută această senzualitate. Femeile , la rândul lor , se dau în vânt după trupurile bărbaţilor. Bărbaţii sunt mai timizi , iubesc mai rar , dar foarte puternic…Fiind nud , un bărbat nu-şi pierde firea ci îşi mângâie cu ochii trupul partenerei…
Duhul divin al sexului frumos apare prin jocurile privirilor sfidate de pasiune , fără temuri şi cu multă încredere. Încrederea în sine , în timpul sexului e ceva gen ai câştigat milionul la loterie , premiul cel mare , fiind defapt partenerul , absolut nud. Mulţi , după ce vor citi , mă vor acuza de pornografie , însă chiar în titlul articolului scrie şi îşi are loc explicaţia.
Şi totuşi , hai să fim şi pesimişti puţin.Hai , suntem cu toţii frumoşi sub zdrenţe , dar ce e acolo atât de senzual , pervers şi pasional? Un trunchi acoperit cu o oarecare piele , care la rândul ei îşi are mirosul său , şi parcă tot nu e nimic sexual. Oare ce ne atrage? Dilemă , însă e ceva. Fără nuditate am ajunge la o individualitate ce împiedică sexualitatea şi stîrneşte diversii obsesii sau frustrări . Mulţi ciudaţi judecă sexualitatea prin aspecte religioase şi psihice. Minţile strecurate de bunici şi preoţi trebuie spălate din nou. Judecând , pierzi farmecul sexului frumos şi pierzi şi încrederea care la rândul ei cauzează închideri în sine .
Aş îndemna oamenii să îşi iubească partenerul şi senzualitatea să nu fie criticată. Senzualitatea formează nuditatea… iar astea două împreună formează sexul frumos…
Noi , oamenii , sau mai bine zis fiinţe purtătoare de orizont , trăim într-o lume falsă. Unde nu ai merge şi ce nu ai face , pute a minciună , laşitate , trădare şi desigur ură. Aceste molii ale societăţii duc la nişte consecinţe neplăcute , şi pline de amărăciune… Una dintre aceste fructe amare e SINGURĂTATEA.
Ce oare este această singurătate? Conform DEX-ului , singurătatea este „Starea omuluĭ care trăiește singur”. Dacă luăm explicaţia directă , aşa e , însă sufleteşte , singurătatea nu e doar o stare oarecare, e o rană a sufletului…Singurătatea este duşman sufletului . omul ce simte această rană , este bolnav sufleteşte. Omului îi este dat să fie singur , pentru că fiecare om are universul său al conştiinţei şi al sufletului său . Acest univers cuprinde multe stări , sentimente , amintiri , dureri . Una din astea este planeta Singurătăţii. O planetă cumplită , neplăcută , plină de orgasm divin amar. Singurătatea se simt , chiar dacă nu eşti singur . Singurătatea nu o pot vedea alţii , o vezi tu . Poţi să ai de toate şi pe toţi , dar să simţi singurătate , dar poţi şi să nu ai pe nimeni , însă nu te simţi singur . De ce ? Deoarece cum îţi aşterni plapuma sufletului , aşa şi va dormi. Totul începe de la tine , oamenii nu te pot lăsa sau trăda de la nimic , problema e în tine , fii bun şi caut-o , n-ai gasit-o – nu eşti fericit . Tu nu poţi avea singurătate fericită , asta înseamnă că ai o mască , scoate-o , căci această mască duce la dureri cumplite … O ştiu din propria-mi experienţă…
Am fugit de singurătate apoi am bătut în propriul sufletca-ntr-o uşă închisă.Despre singurătatea mea nu prea ştiu multe creaturi patrupede , ştiu doar cei mai apropiaţi neapropiaţi. Am şi eu o acea mască toxică , care poate exploda oricând , şi dacă explodează , se face radiaţe de singurătate peste tot sufletul meu . Din aceste momente , sufletul meu se transformă într-un Cernobîl , uscat , putred şi SINGUR.Mulţi spun că singurătatea te poate linişti , te duce în siguranţă sau îţi recapătă libertatea , categoric NU!!! Libertatea o poţi recăpăta numai prin dragoste !!! Iubeşti – eşti , eşti iubit – exişti !!!
Dragi patrupede inconştiente de infinit , iubiţi-vă aproapele şi veţi învinge singurătatea, vă pup amar !!!
Pe data de 17 decembrie , împreună cu colegii mei , „Clipa Siderală” şi liceele „Liviu Rebreanu” , „Traian” şi „Iulian Haşdeu” am fost în „Caravana de Crăciun” la Ungheni , pentru a face fericiţi nişte copii frumoşi şi neajutoraţi…
Cum a început ziua de Caravană? Defapt , a început destul de vesel , după un vin fiert de dimineaţa cu tortă , am pornit cu puţină întîrziere , dar totuşi am ajuns la timp . Pornirea a fost din scuarul Pieţei Marii Adunări Naţionale . Şi iată acolo ne-am strâns , frumos , organizat şi am pornit. Deşi era preconizat să fim mult mai mulţi şi să nu fie locuri , am fost nici jumate` de autocar. Dintr-o parte este urît din partea celor ce au refuzat să ajute nişte copii , însă şi aşa ne-am distrat. Pe drum , am cunoscut băieţii din „Clipa Siderală”. Nişte tineri frumoşi şi visători , cu valori culturale şi cu o mentalitate pur românească ce ajută societatea cum pot , şi eu personal îi voi respecta şi îi voi susţine cu toată plăcerea mea.Cu aceşti tineri ne-am distrat de minune, am cântat cântece populare româneşti şi nu numai . A fost vesel în autocar , dar iată ajunsem în prima localitate – Corjăşti.
Această localitate , cu nişte case vechi , româneşti în stil mai mult gotic , îmi aducea aminte de Ardeal . Dar iată a ajuseserăm şi la prima grădiniţă . Din păcate nu am putut intra în clădire din motive medicale , carantină . Păcat însă am reuşit şi să ne pozăm cu ei , chiar şi la distanţă facîndu-i fericiţi. Am lăsat cadourile şi am plecat în următoarea localitate Hîrceşti. Aici deja am avut posibilitatea de a intra înăuntru. După nişte jocuri cu copiii , au început li prezentările . Prima prezentare a fost povestea „Motanul Încălţat” , unde , permiteţi-mi să mă laud , am fost motanul =) . După noi au urmat nişte dansuri din partea celorlalte licee . După prezentări a început discoteca , la discotecă la fel ne-am distrat bine , dar şi nu prea . Acolo , într-un colţ stătea o fetiţă cu lacrimi în ochişori… M-am apropiat şi am întrebat-o de ce nu dansează , nu m-ia răspuns însă un glas de femeie mi-a şoptit că e bolnavă . Inima-mi bătea foarte tare însă am reuşit să o înveselesc . După discotecă am dat cadouri , şi în semn de mulţumire , locatarii împreună cu primarul , ne-au poftit la o masă cu adevărat moldovenească , sarmale , carne şi multe alte bucate. Am plecat cu inima împăcată , şi stomacul plin =) . Feţele copiilor erau atît de fericite încât , aveam mult mai multe emoţii ca ei… Şi iată am pornit din nou la drum , spre a 3-a localitate – Drujba.
Aici copiii au fost mai micuţi , o grădiniţă creşă cu nişte copii frumoşi. Aici a fost ceeaşi istorie , jocuri , prezentări , cântece , discotecă , şi cadouri pentru copilaşi . la mulţi copii le era frică de motan , însă erau şi copii care nu doreau să plec =) . În fine am dat cadourile , şi iarăşi locatarii ne-au aşezat la masă. Aici a fost prezent şi vinul , un vin dulce din Ungheni , parcă îi simt şi acum gustul de stugure dulce… După ce am servit câte un pahar de vin , am pornit spre casă.
În drum spre casă , am cântat , am făcut cunoştinţă cu o domnişoară simpatică Olga =) . O fire destul de prietenoasă . În fine , asta nu e prea important…
Iată şi am ajuns în Chişinău, aici ne-am despărţit cu toţii , noi însă cu colegii am mai stat într-o cafenea , şi am discutat despre deplasarea de atunci…
Pentru mine această Caravană m-a ajutat să-mi găsesc inima , m-a învăţat multe , şi mi-a dat o povaţă : „Fă un bine tu , şi altcineva ţi-o va întoarce”…
Iată a venit ziua , momentul şi perioada de trecere dintre dulceaţă şi amărăciune , dintre copilărie şi majorat…E greu să te gândeşti cum trec anii, mă ţin minte încă în grădiniţă unde doream să fiu mare , însă acum e total altfel … Ţin minte când în clasa I am avut prima dragoste , în clasa 4 primul sărut , în clasa 7 prima întîlnire , şi iată-mă-s 18!!! Timpul trece liber , asta-i o singură treaptă , urmează cea mai grea , însă trebuie să-mi trăiesc prezentul şi nu viitorul…Chiar dacă nu voi mai putea fizic să fiu copil , voi fi în suflet jucăuş , glumeţ , şotios , şi nu în ultimul rând zîmbăreţ. Perioada asta de trecere de la copil spre matur e o perioada foarte grea , o simt acum pe piele , cîtă bătaie de cap , cît timp pierdut , pentru o simplă luptă pentru existenţă…Da , am crescut deja mare , are mama un flăcău , şi de acum îmi gătesc viitorul , voi continua ceea ce am început , voi creşte copii , voi avea grijă de familie , şi niciodată n-am să spun : „nu pot” , dacă trăiesc ,atunci pot… Am deja 18 , nici nu îmi vine să cred , astăzi este ziua în care am făcut copy-paste la „Multumesc mult” , „Merci mult” , „Thank you” :D. Vreau să le mulţumesc tuturor că au avut timp să mă felicite , mulţumesc celor din România care m-aufelicitat , celor din Paris , londra , Munchen , Moscova , Roma , Milan , chiar şi Florida , mulţumesc colegilor din Acţiunea 2012 , le mulţumesc fraţilor din DACIA , le mulţumesc colegilor de munca şi în primul rând celor mai apropiaţi prieteni !!!!! Vă pup dulce de ziua mea !!!
“We hold these truths to be self-evident, that all men are created equal, that they are endowed by their Creator with certain unalienable Rights, that among these are Life, Liberty and the pursuit of Happiness.” The United States Declaration of Independence.
Hmmm, această afirmație e una optimistă și totodată realistă . Fiecare om are dreptul de a-și crea și a-și construi fericirea. Pentru toți fericirea e diferită . Mulți văd fericirea în bani , alții o văd în dragoste , alții în libertate , ș.a.m.d … Toți oamenii sunt diferiți , însă pe toți ne unește doar una , FERICIREA !!! A fi fericit înseamnă a avea totul , a nu avea lipsă de ceva , a fi fericit înseamnă a-ți găsi limita.
Pentru mine fericirea nu înseamnă banii sau averea , pentru mine înseamnă libertatea. Cu ajutorul libertății , pot să am și avere , și dragoste și însuși fericirea. Fericirea mea include prietenii , libertatea , dragostea , istoria ș.a.m.d…
Acum , am lăudat prea mult fericirea , însă ea are și un mare DAR , ce ne pune pe gânduri …
Oamenii nu stiu sa fie fericiti.
În ziua de azi , omul prin fericire își crează totodată și nefericirea. Acum oamenii sunt egoiști , precum spuneam mai sus , unii îșî caută fericirea în bani și avere , ceea ce-i face foarte des să sufere , și fericirea se transformă intr-o nouă formă numită nefericirea!!!
Am căutat și eu fericirea în dragoste , păream fericit , însă căutarea infinitului fericit , m-a dus la suferințe psihologice.de aceea nu mai cred în fericirea infinită , oricît ai fi tu de fericit , oricum ești nefericit.
Intre timp, vă doresc să fiți mereu în căutarea fericirii. La sfârșitul zilei s-ar putea să simțiți că dacă întindeți un pic mai mult mâna o să o puteți strânge în degete. Și nu uitați nu FERICIREA e vă face fericiți , ci CĂUTAREA EI…
Pe tema asta , și din propria experiență am și alcătuit un mic și modest citat :
„Omul fericit e fățarnic , ce are în suflet doar el știe…”(Nicov Eugen)
Unora le plac blondele, alții preferă brunetele, unii se dau în vânt după roșcate. Unii preferă femeile slabe, alții mai plinuțe, unii cele cu pistrui, alții cele cu părul scurt. Indiferent de ce preferă bărbatul , femeia e o zeiță a frumuseței , eleganței și nu în ultimul rînd al intelectualității.
Bărbatul e liber să aleagă , să guste sau chiar să iubească femeia ce și-o dorește , însă exista un obstacol al conștiinței bărbatului… Cu toții , vrem , nu vrem , ne gândim la femeia ideala…Pentru unii femeia ideală e senzuala , pentru alții e o femeie sigura pe ea , altora le plac fetele rele , într-un sens bun al cuvântulu , mie însă îmi plac femeile femei !!!
Ca să înțelegeți mai bine , femeia este obligată , să-și manifeste calitățile feminine , să-și arate feminitatea și identitatea față de bărbat.
Pentru toți bărbații există femei ideale. Există atunci , cînd bărbatul e îndrăgostit , cînd femeia iubită nu se compară cu nici o altă femeie din jur. Trezirea , e doar un fenomen al dragostei , ce treptat dispare , și se încheie cu niște fraze de disperare „Băh , da` am fost prost rău de tot” , „Unde mi-a fost capul…” și cea mai răspîndită , cred – „Câte fete frumoase sunt și eu muream după ea” … Desigur , aici e vina bărbatului , însă femeilor le place pentru că așa e femeia -„cel mai bun actor” , cu două fețe , vicleană , dar totuși iubibilă orice s-ar întîmpla , femeilor le e în sânge asta .
Și totuși de ce iubim femeile ? Pentru că sunt frumoase , adorabile și iubibile ? Nu… Atunci care e răspunsul ? Răspunsul de fapt e foarte simplu , pentru că și ele ne iubesc pe noi , doar că total diferit . Și aici apare rapid altă întrebare , de ce ne iubesc ele pe noi ? Ne iubesc pentru bărbăție , putere , cuvânt și nu în ultimul rând puterea cuvântului. Da , anume aceste calități iubesc fetele la bărbați , și bărbații profită de asta …
Din păcate , în prezent , aceste concepții sunt des ignorate . Noua generație le evită , și greșesc, și asta duce la niște consecințe urîte , neplacute și chiar tragice . Din aceste categorii fac parte divorțurile , iubirile interzise , dragostea nedorita , refuzul și din pacate , cele mai tragice , omorurile și sinuciderile.
După aceste consecințe tinerii ar trebui să stopeze , să ignore și să se gândeasca la trecut , prezent și viitor. Da , e greu , însă evitînd toată afacerea asta , putem crea o lume împletită în niște culori de dragoste deosebite…
Așa că fiecare bărbat trebuie să-și răsfațe jumătatea cu cuvinte frumoase , de dragoste și de melancolie , astfel bărbații pot sa facă fericite multe , multe , multe femei. Femeia asta și caută , dragoste , pasiune , cuvinte de amor , ca niște copilași mici .
După părerea mea cea mai minunată femeie din lume este cea care te iubeşte cu adevărat şi pe care o iubeşti cu adevărat. Și nimic altceva nu contează.
Dacă ai citit toate posturile mele , ai observat că sunt nişte posturi despre nişte sentimente , aceste posturi au fost DRAGOSTEA şi PRIETENIA . Acum a venit momentul să alegem care dintre aceste 2 sentimente sunt mai importante pentru societatea noastră…
Ne putem împărți sufletul în două părți egale? Putem avea grijă de ambele în același mod? Ne putem îngriji fiecare parte, ca și cum ar fi la fel de importantă pentru noi? Dragoste și Prietenie. 2 părți ale oricărui suflet. Pot coexista, în condițiile în care sunt doua sentimente pentru două persoane diferite?
De ce alegem uneori să renunțăm la o parte sau la alta? Din neputința? Avem un orgoliu prostesc, ce ne face să ne preocupăm strict de o latură? Sau suntem adepții unei singure extreme? Tot mai des, facem greșeli, situându-ne la o extremă sau la alta. Nu întotdeauna putem alege totul sau nimic. Dar oare cum putem alege fără urmă de regret, când vine vorba de ceva ce face parte din sufletul nostru?
Deseori, unele persoane aleg să renunțe la prieteni de-o viață, pentru o nouă iubire sau.. amorezeală. Și aleg fără să se uite în urmă la sentimentul acela puternic de prietenie, la amintiri sau la greutățile peste care au trecut împreună. Lasă în urmă fără regret persoane care au fost ani întregi alături, uneori pentru o senzatie de atașare, de moment.
E corect, oare, să renunțăm la un prieten pentru o iubire? E corect să renunțăm la o iubire pentru prietenie? Nu putem fi sută la sută siguri de nici o persoană din viața noastră. Unele aleg să plece și să ne lase în urmă, altele aleg să lupte alături de noi. Însă e greu. Pentru că întotdeauna vom fi dispuși să alegem extrema. Vom alege ori iubirea, ori prietenia. Pentru că uneori, parcă ne ține cineva mâinile la ochi, iar noi ne încăpățânăm să nu rupem tăcerea. Și acceptăm într-un mod greu de înțeles, să pierdem o parte din noi. Pe moment nu-i realizăm importanța, însă în timp, dorul va avea grijă să îți reamintească de locul gol de lângă tine.
Nu e ușor să alegi. Când vine vorba de suflet, totul devine.. încețoșat. Pentru că sentimentele îți ușurează sufletul și în același timp ți-l ăngreunează. Vederea ți se tulbură, iar rațiunea pare să nu te mai asculte.
Însă tu, înainte de a lua o decizie, nu-i alunga pe cei de lângă tine. Fă în așa fel încât fiecare să-și merite locul și niciodată să nu renunți la o prietenie de-o viață. Persoana care te iubește, îți va îndrăgi și prietenii și niciodată nu-ți va cere să renunți la cei care ți-au făcut viața mai ușoară, încă de când jucai pac-pac prin curtea școlii, sau cumpărai un pet de bere cu banii de covrigi. Persoana care într-adevăr te iubește, va dori să facă parte din viața ta așa cum e ea: fără modificări, cu prieteni gălăgioși și o cameră dezordonată.
În ce mă constă pe mine , eu singur am suferit , pentru că am început să aleg între aceste 2 extreme sentimentale dificile , pierzîndu-le pe ambele într-un moment … şi … regret foarte mult …
P.S : Caută-ți echilibrul și nu alege o extremă sau alta.Totul depinde de tine . Iubeşte , însă nu-ţi trăda prietenii , căci fără prieteni eşti un nimic …
Clubul de fotbal Dacia Chişinău continuă faptele măreţe. Dacă la fotbal se zbate pentru locul al doilea, la acţiuni de susţinere a copiilor este cu siguranţă pe prima poziţie.
După ce an de an, la sărbătorile de crăciun sau pascale, a ajutat copii de la mai multe grădiniţe, sau au organizat turnee de fotbal între administraţia clubului, antrenori, jucători, fani, unde au adunat mijloace financiare pentru a ajuta alţi copii, acum, Dacia a organizat un turneu la Rezina, unde împreună cu partenerul său, o companie farmaceutică, a adunat pe cei mai buni jucători ai clubului, fotbalişti de la prima, a doua echipă, staff-ul tehnic, dar şi cel administrativ, care s-au lăsat provocaţi de peste 250 de copii cu dizabilităţi mintale de la Rezina.
Participanţii au fost împărţiţi în patru echipe, iar învingători au devenit, desigur, copiii de la cele două centre de plasament, care au primit cadouri de la fotbaliştii Daciei, echipamente sportive şi elemente din atributica „lupilor galbeni!”.
Nu e de mirare că toţi gândesc la dragoste din moment ce trăim într-o lume obsedată de dragoste. Dragostea este tema predominantă în majoritatea cântecelor, a filmelor, romanelor, sau a programelor TV. Peste tot în lumea showbizului, este cineva care se îndrăgosteşte, rupe o relaţie, are relaţii sexuale cu cineva, se preface că iubeşte, dăruieşte dragoste, are nevoie de iubire, trăieşte în dragoste, sau moare pentru dragoste. În viaţa de toate zilele, lipsa dragostei e privită ca un iad. Dorinţa de a iubi şi a fi iubit este la fel de obişnuită ca respiraţia. Toată lumea doreşte adevărata iubire, o iubire puternică şi adâncă, o dragoste care va dura veşnic. Şi totuşi, alergarea după dragoste a adus mai multă durere, distrugere şi amărăciune decât toate bolile şi războaiele din lume.
Totuşi, mulţi elevi care caută dragostea, au parte doar de inimi zdrobite şi dezamăgiri, pentru că nu ştiu ce caută. Confundă dragostea adevărată cu alte experienţe şi emoţii şi, de aceea, nu reuşesc să experimenteze dragostea adevărată pentru că nu ştiu ce este şi ce nu este aceasta.
Dragostea adevărată nu este acelaşi lucru cu sexul. Mulţi elevi (şi adulţi) confundă dorinţa sexuală cu dragostea. Poate ai confundat şi tu dorinţa sexuală faţă de cineva cu dragostea adevărată. Sexul, aşa cum l-a conceput Dumnezeu, nu este ceva rău. A fost desemnat de Dumnezeu pentru procreare în cadrul căsătoriei. Dar sexul este diferit de dragoste. Poţi să faci sex fără să iubeşti şi să iubeşti fără să faci sex. Dragostea este un proces; sexul este un act. Dragostea se învaţă; sexul este instinctiv. Dragostea cere atenţie constantă; sexul nu cere niciun efort. Dragostea are nevoie de timp pentru a creşte şi a se maturiza; sexul nu are nevoie să se dezvolte. Dragostea cere interacţiune morală şi spirituală; sexul cere doar interacţiune fizică. Dragostea adânceşte o relaţie; sexul fără dragoste face relaţia plictisitoare, banală.Poate te gândeşti: „Dacă dragostea este mai mult decât dorinţă sexuală, romantism, pasiune, sau sex de unde ştiu dacă sunt îndrăgostit”? Aceasta este marea întrebare, mai ales dacă eşti atras de o persoană de sex opus şi vă întâlniţi tot mai des. Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie să ştii mai mult decât ce nu este dragostea. Trebuie să înţelegi ce este adevărata dragoste.Tot aşa cum unii confundă dragostea cu dorinţa, romantismul, pasiunea sau sexul, mulţi nu cunosc diferitele moduri în care oamenii pot iubi. Sunt trei moduri de bază în care oamenii se comportă într-o relaţie şi care sunt, de obicei, etichetate ca dragoste.
Cum arată iubirea adevărată în relaţia dintre un băiat şi o fată? Are aceleaşi elemente de bază ca dragostea exprimată în orice altă relaţie cu excepţia că elementele de afecţiune şi timpul dedicat pot fi mai mari în această relaţie specială. Iată câteva exemple.
Dragostea adevărată nu va impune o prietenie „exclusivă”. Unii elevi devin foarte posesivi în ce priveşte atenţia şi timpul prietenelor sau prietenilor lor. În loc să protejeze persoana şi să îi poarte de grijă, acest mod de abordare îi restrânge şi înăbuşă fericirea, sănătatea şi creşterea spirituală. Dragostea adevărată încurajează o interacţiune sănătoasă cu alte persoane.
Poate că nici tu nu ai mai multă certitudine despre viitorul relaţiei tale cu prietenul sau cu prietena ta. Dar perspectiva ca relaţia să fie bună şi pozitivă este direct proporţională cu măsura în care vă axaţi pe dragostea adevărată care protejează şi poartă de grijă celuilalt.
Acum , face-ţi concluzii , Dragoste adevărată nu este acelaşi lucru cu dorinţa sexuală : ” Dragostea dăruieşte; dorinţa ia. Dragostea apreciază; dorinţa foloseşte. Dragostea dăinuieşte; dorinţa se micşorează.”
BAFTĂ 😉
”A friend is a substitute to kill your time with only when you’re single.”
(from Karei’s “the Devil’s Dictionary”)
Mă tot chinuie deseori întrebarea ce e aia prietenia. Vremurile s-au schimbat, competiţia şi supraveţuirea sunt ceea ce vedem în ochii fiecăruia din noi. Goana după bani, interese, putere, şi alte valori deseori pune în umbră sentimentul ăsta numit prietenie.
Un cuvînt ce greu poate fi explicat în cuvinte. Prietenia, exprimarea sinceră şi fără rezerve a gândurilor si simţurilor tale in faţa unei alte făpturi omeneşti, sinceritate totală şi dezinteresată în viaţa lăuntrică cea mai intimă, ca o incercare de retrăire in profunda simpatie a unei alte fiinţe omeneşti. Prietenia face să nască, hrăneşte si întreţine cele mai frumoase sentimente de generozitate de care e capabilă o inima omenească. Prietenie este cînd persoana care ţi-e alături acceptă să fie “acolo” pentru tine şi la bine şi la rau.
Prietenul adevărat e cel caruia îi place să te vadă: care este dispus să-ţi ierte slăbiciunile şi să le ascundă de ochii altora, te trateaza cu menajamente cînd eşti absent, şi cu franchete cînd eşti prezent. Prietenia adevarată şi sinceră presupune că cineva să ia parte la soarta celuilalt cu căldură, în mod curat obiectiv şi făra nici un interes, şi aceasta presupune o identificare desăvîrşită între cei doi prieteni. Prietenia presupune cel putin doua suflete. O prietenie adevarată trece de interesul material. Prietenul este acela care gîndeşte pentru tine ca pentru el însuşi şi care este capabil să te ajute să înţelegi că uneori greşeşti pentru că prietenul care eşti tu să se schimbe. O prietenie adevarată este un cerc. Un cerc în care cei doi prieteni se ajută în viaţă. Cînd eşti singur, fără prieteni eşti acelaşi peşte pe uscat , eşti aceeaşi casă fără ferestruici , eşti aceeaşi barcă pe pe nisip …
Am fost trădat de mulţi prieteni , şi asta e foarte dureros , i-am pierdut practic din nişte chestii alogice… Ce a fost , a fost , acum încep o viaţă nouă …
Un prieten nu trebuie să fie obligatoriu , cum zic ai noştri „Bratan” , trebuie să fie om , fără de legile sale proprii…
Nu am nevoie de nimic , vreau doar un lucru , PRIETENI …
Numele meu este Kenny. Ah, mint de la început! Am început oare bine?
Toată societatea minte, toţi sunt atât de egocentrişti şi de inconştienţi pînă la urmă, încât dacă nu te conformezi cu regulile lor cîteodată efectiv nu te înţeleg. Dar eu refuz să fac asta. Aşadar, de la capat.
Totuşi mă numesc Nicov Eugen , am 17 ani , locuiesc în Basarabia , mai exact Chişinău. Îmi doresc enorm UNIREA , îmi respect istoria …
Deci , ce-i cu ”hai să fim mai buni”. E simplu , în ultimii ani , oamenii s-au schimbat brusc , nu mai există fidelitate , patriotism , ce să mai zic de naţionalism . Nu mai există dragoste adevărată , în prezent sunt 2 feluri de dragoste pe internet , şi … stai băh , că a 2 nici nu mai este =) . De fapt , am avut în vedere de o dragoste fidelă din ambele părţi ai cuplului , dar acum nu prea mai văd astfel de cupluri.
Încă o mare problemă a societăţii este desigur tineretul , noua generaţie. În ultimul timp tinerii o iau razna , unii luptă pentru legalizarea drogurilor , alţii fug de acasă , se sinucid , beau , fumează … Tragic , însă adevărat , şi eu sunt tînăr , îmi permit câte ceva însă mai am si o responsabilitate oarecare . Unde-i tineretul acela care să dea societăţii , nu să ceară , să plîngă alături de Ştefan , nu să umble beţi prin cluburi , unde-s ăia care să ofere loculul une-i doamne indiferent de cum ar fi ea ( bătrînă , tînără , bogată , săracă , frumoasă , sau mai puţin frumoasă). Hai oameni buni umpleţi-mi golul , şi spuneţi-mi unde+s ei , frumoşii noştri tineri din ’92 , cu patriotism în suflet , şi cu inimile pline de fericire fără IPHONE , INTERNET , TABURI , etc … ;(
Dacă e să vorbim de Republica Moldova , noua generaţie a fost ucisă moral de vechea generaţie sovietică, aici însă e implicată politica , şi e o poveste aparte.
Mai sunt milioane de probleme , de aia mi-am făcut acest blog , HAI SĂ FIM MAI BUNI !!!
BAFTĂ 😉
Nicov Eugeniu 